De când faci voluntariat?

2015

Când te-ai alăturat TBTT?

2022

Unde ai făcut voluntariat în trecut?

Am fost voluntar pentru IIHF și FIBA la diverse campionate mondiale și europene.

Ce roluri ai avut în TBTT?

Am primit rolul de a împărți vouchere stakeholderilor FRF, în departamentul de hospitality.

Horia Mazilu

22 de ani

Student Sport Management

Prin voluntariatul de la FRF am reușit sa îmi creez mulți prieteni și am avut niște experiențe foarte bune. Am învățat cum să lucrez în echipă și am văzut first hand dinamica unui eveniment sportiv. Pe lângă toate astea m-am simțit în largul meu, atmosfera a fost una relaxată și primitoare de fiecare dată când am participat la un eveniment. Am mai fost voluntar și pentru alte organizații si alte evenimente, dar echipa de voluntari creată de FRF este cea mai specială din care am făcut parte, există un sense of community și toată lumea se simte ca într o familie, de aceea am și păstrat legătura cu majoritatea colegilor voluntari.

De-abia aștept un nou eveniment unde mă voi putea revedea cu colegii din TBTT, și unde voi învăța lucruri noi.